05122012Headline:

Atenție unde faceți grătare! A fost adoptată Legea picnicului!

Proiectul de lege privind desfăşurarea activităţii de picnic, care prevede că aceasta va putea avea loc doar în spaţii special amenajate, a fost adoptat, marţi, in plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 155 de voturi “pentru” şi 10 abţineri. El are ca obiect crearea cadrului legal privind desfăşurarea activităţilor de picnic pe domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale în vederea prevenirii reducerii şi eliminării impactului negativ generat de practicarea inadecvată a acestor activităţi asupra mediului şi asupra stării de sănătate a populaţiei, transmite Agerpres.

Activitatea de picnic este definită ca “orice activitate de recreere de afluenţă publică desfăşurată în zone de afluenţă publică consacrate pe domeniul public sau privat al statului şi sau al unităţilor administrativ-teritoriale de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi, după caz, aprinderea sau nu a focului”.

Potrivit acestui proiect, vor fi amenajate zone speciale pentru picnic pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, care vor fi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru această activitate şi în care aprinderea focului este permisă. Aceste zone speciale se vor găsi în parcuri şi în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităţilor.

Va fii interzisă desfăşurarea activităţii de picnic în alte zone decât cele amenajate special. De asemenea, persoanele care merg la picnic nu vor avea voie să spele obiectele folosite la această activitate în apele din vecinătatea zonei speciale amenajate, să hrănească animalele sălbatice, să distrugă plantele sau să posteze semne sau mesaje. Participanţii la picnic mai trebuie şi să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să-l supravegheze permanent, să lase locul aşa cum l-au găsit, să nu arunce ţigări sau chibrituri aprinse în alte locuri decât cele special amenajate şi să respecte bunele moravuri. Nerespectarea prevederilor acestei legi se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

Articole asemănătoare:

Dacă ți-a plăcut articolul, urmărește ARGESUL.INFO pe FACEBOOK!

Abonează-te acum la Newsletter-ul Argesul.info

Preferi feed-ul RSS? Click aici pentru a te abona prin RSS !

2 Comentarii to "Atenție unde faceți grătare! A fost adoptată Legea picnicului!"

  1. doru says:

    Trebuie sa fi idiot sa crezi ca legea va “functiona” atata timp cat nu gasesti un loc amenajat in sensul acesta pe o raza de 50 km in jurul Pitestiului. Pe Pendiuc il intreba cineva ?

    • Liviu Popescu says:

      va multumim pentru corectura. poza a fost distribuita de dvs pe net, dar dar noi nu am preluat poza de la dvs.

Comentarii

Adaugă comentariu